În prezent, pentru diagnosticare se folosesc două manuale importante. Primul, ICD-10 (Clasificarea Internațională a Tulburărilor mentale și de comportament, ediția a zecea) a fost lansat în 1992 (WHO, 1992) și reflectă gândirea despre spectrul autismului de la data publicării, cuprinzând unii termeni familiari, cum ar fi sindromul Asperger ca un subtip al autismului. Al doilea, DSM-5 (Manualul de Diagnostic Statistic al Tulburărilor Mentale, ediția a cincea) a fost publicat în 2013 și prezintă viziunea recentă și nu mai clasifică sindromul Asperger ca un subtip al autismului. ICD-11 lansat în iunie 2018 și în 2019 a fost prezentat statelor membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, urmând să intre în folosință în 2020. Conform lui Zeldovich (2017), ICD-11 conține cele mai importante aspecte din DSM-5, dar include și caracteristici diferite și îmbunătățite față de manualul de diagnostic american. Ca rezultat al interesului crescut faţă de această tulburare, atât DSM-5 cât şi ICD-10, oferă criterii transparente de clasificare a autismului, facilitându-se identificarea mult mai ușoară a tulburării şi diferențierea acesteia de alte situații medicale cu care s-ar putea confunda (Crișan, 2014, p. 30). 

În tabelul de mai jos sunt prezentate pe scurt diferențele cele mai importante dintre ICD-10 și DSM-5, incluzând și informații suplimentare despre ICD-11 (The Open University, 2017).

Tabel nr. 1: Diferențele dintre ICD-10, DSM-5 și ICD-11

 

ICD-10

DSM-5

Comentarii

Diagnostice

Trei subtipuri diferite de autism:
Autism infantil; Sindromul Asperger; Tulburare profundă de dezvoltare, nespecifică (informații insuficiente pentru diagnosticarea autismului sau a sindromul Asperger).

Un singur diagnostic: tulburare din spectrul autismului (TSA).

În ICD-10, spectrul cuprinde trei subtipuri. DSM-5 renunță la subtipuri, cum ar fi Asperger în favoarea unui singur spectru continuu care reflectă variabilitatea simptomelor și modul lor de manifestare. ICD-11 prezintă aceeași abordare ca și DSM-5, dar diferențiază autismul cu și fără deficiență de intelect.

Principalele simptome

Trei:
Probleme în:
1) comunicare
2) interacțiune socială 
3) modele restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități (RRCI).

Două:
Probleme în:
1) comunicarea socială 
2) modele restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități; dificultăți senzoriale

DSM-5 și ICD-11 unesc comunicarea și interacțiunea socială în comunicarea socială. Clinicienilor le este greu să clasifice simptomele ca fiind prezente, ca dificultăți, sau ca fiind interconectate. De exemplu, dacă un copil prezintă un limbaj limitat (o problemă de comunicare) acest fapt va limita inevitabil interacțiunea socială.

Vârsta la care simptomele sunt evidente pentru stabilirea unui diagnostic

Înainte de trei ani, pentru autismul infantil (dar nu pentru sindromul Asperger) dacă apar dificultăți funcționale în interacțiunea socială sau în utilizarea limbajului în comunicare.

Dificultăți de comunicare socială și RRCI trebuie să fie prezente în copilăria timpurie; cu toate că acestea pot fi vizibile mai târziu.

În DSM-5, după vârsta de trei ani când simptomele devin evidente și pot fi diagnosticate. Acest fapt permite și diagnosticarea sindromului Asperger.

Criteriu de diagnosticare după problemele senzoriale specifice autismului

ICD-10 nu include un criteriu care să definească problemele senzoriale.

DSM-5 cuprinde hiper/ hiporeactivitate a stimulilor senzorial ca parte a modelelor RRCI.

Dovezile că dificultățile de procesare senzorială apar la majoritatea persoanelor cu autism, au convins specialiștii să le includă ca un criteriu de diagnosticare în DSM-5 și ICD-11.

Nivelul de severitate

În principal prin utilizarea celor trei subtipuri de diagnostice.

Evaluarea severității (nivel 1, 2 și 3) este o parte integrantă a diagnosticului.

Nivelurile de severitate din DSM-5 ar trebui să ajute clinicienii să evite termenii confunzi, cum ar fi: „înalt funcțional” sau „slab funcțional.

Alte probleme asociate

În ICD-10, epilepsia sau dislexia vor fi specificate ca probleme la diagnosticul principal.

În DSM-5, epilepsia, dislexia sau afectarea intelectuală sunt combinate cu diagnosticul ca ajutor pentru înțelegerea caracteristicilor cazului individual.

Scopul criteriilor de diagnosticare din
DSM-5 este de a face fiecare diagnostic cât mai precis și personalizat pentru fiecare individ. ICD-11 preia aceleași principii, dar tratează autismul cu sau fără deficiență intelectuală ca sub-diagnostice distincte.

Bibliografie:

  • American Psychiatric Association. (2016). DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale. București: Editura Medicală Calissto. 
  • Crișan, C. (2014). Tulburările din spectrul autist: diagnoză, evaluare, terapie. Cluj-Napoca: Eikon.
  • World Health Organization. (2016). ICD-10. Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament. Descrieri clinice și îndreptare diagnostice. București: Editura Trei.

Desenul este realizat de către un copil cu autism.