Observând tinerii cu autism implicați în diverse activități – fie că este vorba despre baschet, gătit sau desen – devine evident cât de ușor ne putem lăsa purtați de dorința de a-i ajuta, uitând că, în fond, aceștia au nevoie de libertatea de a explora și de a învăța prin experiență.

Privesc un tânăr pasionat de baschet cum se antrenează cu dăruire. Este un moment de bucurie și descoperire, dar părintele său, aflat pe margine, simte nevoia de a interveni pentru a-i corecta tehnica. Este esențial să ne întrebăm: "Oare nu cumva corectarea constantă îi va diminua încrederea și plăcerea de a juca?” Frustrările se pot aduna rapid, iar entuziasmul lui se poate estompa. Răbdarea și înțelegerea părinților, în aceste momente, devin vitale pentru dezvoltarea încrederii în abilitățile tânărului. Lăsându-l să se exprime liber, în propriul ritm, îi oferim ocazia să își dezvolte abilitățile și să simtă bucuria de a participa.

Un alt exemplu este tânărul care nu se îmbracă corespunzător în funcție de vreme. Fie că este frig sau plouă, părintele simte imperios nevoia de a corecta, aducându-i o geacă călduroasă sau o umbrelă. Însă, prin această intervenție constantă, îi limităm capacitatea de a învăța din experiențele proprii. Dacă nu experimentăm efectele disconfortului provocat de vreme, cum putem aștepta ca el să învețe singur importanța îmbrăcămintei adecvate?

Întâlnim și situațiile în care părinții le spun copiilor când să bea apă, când să meargă la baie sau când să se spele. Această supraveghere constantă îi învață să depindă de îndrumările altora, în loc să descopere singuri semnalele naturale ale corpului lor. Dacă un tânăr este obișnuit să audă o voce care îi spune să bea apă, s-ar putea să nu învețe niciodată să asculte nevoile sale, iar atunci când această îndrumare dispare, îi va fi dificil să recunoască aceste semne esențiale. De-a lungul anilor, se dezvoltă o barieră care poate împiedica autonomia în activitățile fundamentale de îngrijire personală.

Părinții deseori se confruntă cu dificultăți în a împărți controlul. Dând dovadă de bunăvoință, dorința de a proteja și de a-i sprijini pe copiii lor îi face să se simtă tentați să intervină la fiecare pas. Gândindu-mă la un adolescent care și-a descoperit pasiunea pentru gătit, observ cum părintele se află mereu în bucătărie, oferind indicații și corectând fiecare detaliu. Deși intențiile sunt bune, această supraveghere excesivă poate duce la scăderea încrederii copilului și la diminuarea bucuriei de a învăța.

Într-o altă zi, privesc tânărul meu cu autism cum își dorește să creeze un desen. Mă găsesc adesea în postura de a-i oferi sugestii, dar, în loc să-l încurajez, observ cum entuziasmul său dispare treptat. Cum ar fi să îi oferim libertatea de a-și exprima creativitatea, lăsându-l să descopere cum vrea el să creeze? Această alegere s-ar putea dovedi mult mai benefică decât orice sfat pe care l-aș putea oferi.

Reflectând la toate acestea, realizăm că, de multe ori, ne lăsăm copleșiți de dorința de a ajuta, pierzând din vedere faptul că fiecare tânăr, inclusiv cei cu autism, au nevoie de timp pentru a explora, a greși și a învăța. Este vital să cultivăm răbdarea și curiozitatea, lăsându-i pe tinerii noștri să își descopere potențialul, să crească în încredere și să se simtă liberi să exploreze lumea din jurul lor.

Această călătorie este câteodată provocatoare, dar și frumoasă. Îmi doresc să le fiu alături fără a le umbri lumina, printr-o abordare bazată pe încredere, respect și susținere a autonomiei.